Raport 2018
78 Am continuat să susținem proiectul demarat în 2017 prin stabilirea unui parteneriat nou la Iași, cu liceul Economic Virgil Madgearu. În 2018, am fost prezenți cu acest program în Bucuresti, Buftea, Brațov și Timișoara, iar pentru anul Școala de carte și meserii Școala de carte și meserii este un program de formare profesională duală în comerț, în urma căruia participanții obțin calificarea comerciant-vânzător și este realizat după metoda germană, repectiv o îmbinare bine echilibrată între teorie şi practică. Ne bazămpe premisa conformcăreia cartea se învață la liceu, iar meseria, într-o companie. 2019 ne propunem să extindem parteneriatele în alte 2 orașe: Cluj – Napoca și Constanța. A doua generație de elevi participanți în acest program numără un total de 38 de elevi care au început clasa a IX-a în 2018. În total, am început anul școlar cu 73 de elevi înscriși în acest program. Programe de implicare a angajaților An de an, ne implicăm în acțiuni de voluntariat alături de partenerii noștri, pentru că suntem convinși că doar susținerea financiară a proiectelor pe care aceștia le inițiază nu sunt suficiente pentru o implementare de succes. Mai mult, colegii noștri sunt dornici să se implice activ în proiectele pe care PENNYMarket le susține și privesc această oportunitate ca pe un beneficiu pe care compania îl oferă. Construirea Centrului Comunitar Buftea (parteneriat cu Habitat for Humanity) Echipa de voluntari PENNY Market a participat alături de Habitat for Humanity la construirea centrului comunitar din Buftea pentru 200 de copii din comunitatea defavorizată de aici.
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy NTg3MTAy