2024 Raport de Sustenabilitate

Risipa alimentară reprezintă una dintre cele mai mari provocări cu care ne confruntăm în industria de retail, având un impact direct asupra performanței economice, eficienței operaționale și responsabilității sociale. Ne asumăm un rol activ în reducerea acesteia, conștienți de implicațiile pe care le are asupra întregului lanț de aprovizionare și de nevoia urgentă de a contribui la combaterea insecurității alimentare. În 2024, ne-am concentrat eforturile pe extinderea parteneriatelor care ne permit prevenirea generării deșeurilor alimentare, dar și pe identificarea unor soluții eficiente de valorificare a acestora. Urmărim constant evoluția cantităților de deșeuri pentru a putea implementa cele mai bune măsuri de reducere și gestionare. Menținem proceduri stricte de planificare și gestionare a stocurilor în depozite și magazine, monitorizăm atent termenele de valabilitate și introducem produsele în circuitul de vânzare accelerată, cu scopul de a evita transformarea lor în deșeuri. Surplusul de alimente este redirecționat către bănci pentru alimente, iar pentru produsele care nu mai sunt potrivite pentru consumul uman, am identificat alternative care reduc semnificativ cantitatea de deșeuri trimisă la groapa de gunoi. Prin aceste acțiuni, ne consolidăm angajamentul față de sustenabilitate și ne optimizăm procesele operaționale, contribuind activ la o industrie mai responsabilă și mai eficientă. În anul 2024 am acționat pe două direcții principale pentru a reduce generarea de deșeuri alimentare: • Gestionarea risipei alimentare în cadrul operațiuni-lor, prin aplicarea previziunilor bazate pe inteligență artificială și prin promovarea produselor în circuitul de vânzare accelerată • Direcționarea surplusului de alimente prin colaborarea cu băncile pentru alimente În același timp, pentru a crește gradul de valorificare al cantităților deja transformate în deșeuri, ne-am îndreptat atenția asupra: • Extinderii colaborărilor cu facilități de producere a biogazului • Identificării de noi oportunități de valorificare, cum ar fi procesarea pentru producerea hranei pentru animale. Managementul risipei alimentare MESAJUL DIRECTORILOR GENERALI STRATEGIA ȘI GUVERNANȚA DE SUSTENABILITATE DESPRE NOI ȘI LANȚUL NOSTRU VALORIC DESPRE RAPORT VIITORUL SE FACE AZI REPERE DE SUSTENABILITATE RAPORT DE SUSTENABILITATE PENNY ROMÂNIA 2024 182/276

RkJQdWJsaXNoZXIy MjUyMDg2Nw==