La 31 decembrie 2024 Compania REWE (ROMÂNIA) S.R.L. era deținută în proporție de 100% de asociatul unic REWE Beteiligungs Holding International GmbH și era condusă de trei administratori care îndeplinesc și funcția de directori generali, cu atribuții pe diferite arii de activitate. Ne aliniem abordării fiscale de la nivelul Grupului REWE, prin care conformitatea fiscală este consideră o bază substanțială pentru bunăstarea generală a societății și un fundament esențial pentru societățile libere și piețele libere. Astfel, la nivel de grup: • ne propunem să impozităm într-un mod corespunzător profiturile în țările în care ne desfășurăm activitățile operaționale și respingem transferarea artificială a profiturilor către așa-numitele paradisuri fiscale sau alte țări cu impozitare redusă; • am emis două ghiduri de „Conformitatea fiscală“ în acest scop; unul în primul rând pentru Germania și al doilea care se aplică în esență tuturor companiilor care își desfășoară activitatea în străinătate; • utilizăm un sistem de management al conformității fiscale pentru a ne asigura că departamentele și structurile de management care au responsabilități fiscale respectă regulile și, prin urmare, reglementările statutare. Informațiile legate de fiscalitate sunt publicate anual consolidat la nivel de grup prin rapoartele anuale, ce includ totodată și informații legate de compania noastră. Rapoartele anuale sunt disponibile în secțiunea dedicată de pe website-ul Grupului REWE. Totodată, utilizăm un sistem de gestionare a conformității fiscale pentru a ne asigura că managementul fiscal respectă regulile și, prin urmare, reglementările legale și ne asumăm să facem declarațiile financiare complete și la timp. Abordarea fiscală Principii și linii directoare La nivel de grup, responsabilitatea generală pentru gestionarea și controlul pozițiilor fiscale și pentru respectarea reglementărilor legale și interne revine Consiliului de Administrație al Grupului REWE. Departamentul Financiar Contabil este responsabil de gestionarea taxelor, fiind în directa supervizare a CFO-ului. Sumele reprezentând taxele și impozitele sunt calculate în conformitate cu prevederile legale și principiile contabile relevante. Pentru monitorizare sunt utilizate auditurile efectuate de o companie de audit. Informații cu privire la datele fiscale sunt prezentate în raportul anual al Administratorilor. Angajații responsabili din cadrul departamentului financiar monitorizează în mod constant modificările legislației și reglementărilor fiscale, participă la diverse cursuri de formare externe privind modificările legislative. Acest lucru contribuie la asigurarea unei bune înțelegeri a legislației fiscale și la reducerea riscului de nerespectare. Oricine poate raporta, în mod anonim, îngrijorări cu privire la orice comportament, inclusiv de natură fiscală. Stakeholderii noștri nu au exprimat opinii negative sau preocupări cu privire la abordarea fiscală a companiei noastre în cursul perioadei de raportare. Aceste sesizări pot fi transmise, ca și orice alt tip de sesizare, prin sistemul de raportare interna/ externa, Hintbox. Daca ele ajung la departamentul Compliance prin alte canale de comunicare (email, telefonic), sunt ulterior înregistrate în aceeași platformă. În ceea ce privește activitatea financiară, pe parcursul anului 2024 au fost respectate obligațiile prevăzute de Legea Contabilității 82/1991 și de OMFP 1802/2014 cu modificările ulterioare privind armonizarea la directivele europene. SUSTENABILITATE PAS CU PAS GUVERNANȚA CORPORATIVĂ ȘI AFACERE SORTIMENT SUSTENABIL ENERGIE, CLIMĂ ȘI RESURSE ANGAJAȚI ȘI SOCIETATE INDEX GRI & SASB GUVERNANȚA CORPORATIVĂ ȘI AFACERE
RkJQdWJsaXNoZXIy MjUyMDg2Nw==