2024 Raport de Sustenabilitate

EXPLICAREA IMPACTULUI Gestionarea corectă a riscurilor și conformarea legală reprezintă condiții de bază pentru desfășurarea activității oricărei entități juridice. Prin adresarea neadecvată a acestui aspect material se pot genera impacturi negative pentru companie, ce pot varia de la pierderea de resurse financiare pentru achitarea unor potențiale amenzi sau gestionarea unor situații de criză, până la dăunarea reputației companiei ce poate duce la scăderea cifrei de afaceri și la periclitarea parteneriatelor existente. Pe de altă parte, gestionarea corectă a acestui aspect material permite identificarea unor oportunități de dezvoltare, ce pot aduce plus valoare pentru companie. Managementul riscului și conformarea CUM CONTROLĂM IMPACTUL Implementăm sisteme de management care să ne permită să abordăm structurat ambele dimensiuni ale aspectului material: Sistemul de management al conformității (SMC), respectiv Sistemul de management al riscului. Ambele sisteme sunt susținute de programe de instruire, adaptate pentru fiecare categorie de angajat, și de către sisteme informatice, proceduri specifice, standarde de conduită care sunt obligatorii pentru toți angajații. Conformarea legală este gestionată de către Departamentul Legal, aspectele de Conformitate legate de GDPR, spălarea banilor/frauda, practicile anticoncurențiale sunt gestionate de Departamentul Compliance, iar dimensiunea de Managementul Riscului este gestionată de către responsabili din cadru Departamentelor de Compliance, Strategy and Project Management și Controlling, fiind o dimensiune complexă aplicabilă tuturor departamentelor. Acest aspect material complex este abordat prin 3 arii de acțiune: • Conformarea legală, ce se referă la respectarea legislației în vigoare pe toate domeniile aplicabile activității noastre • Conformitatea, ce se referă la teme cum ar fi corupția, frauda, antitrustul, dar și la implementarea corectă a direcțiilor stabilite la nivel de grup • Managementul Riscului, ce presupune identificarea, evaluarea și gestionarea riscurilor și oportunităților, aliniate cu direcțiile stabilite la nivel de grup MESAJUL DIRECTORILOR GENERALI STRATEGIA ȘI GUVERNANȚA DE SUSTENABILITATE DESPRE NOI ȘI LANȚUL NOSTRU VALORIC DESPRE RAPORT VIITORUL SE FACE AZI REPERE DE SUSTENABILITATE RAPORT DE SUSTENABILITATE PENNY ROMÂNIA 2024 94/276

RkJQdWJsaXNoZXIy MjUyMDg2Nw==