4/13 PROGRAM DE PREVENIRE ȘI REDUCERE A DEȘEURILOR REWE (ROMÂNIA) SRL Legislația UE reglementează gestionarea deșeurilor ținând cont de următoarele aspecte: prevenirea generării deșeurilor la sursă – acest aspect urmărește adoptarea unor comportamente optime atât la nivel de organizații cât și la nivel de indivizi. Presupune măsuri de optimizare a achizițiilor de materiale (prime și auxiliare), măsuri de optimizare a producției/procesării, de schimbare a comportamentului de consum al clienților, de abordare a unui stil de viață sustenabil astfel încât volumul de deșeuri generate să fie cât mai redus. reutilizarea și reciclarea – scopul este de recuperare a materialelor reciclabile din deșeurile generate de diferite activități pentru a se asigura o economie circulară. optimizarea procesului de eliminare și monitorizarea gestionării deșeurilor – pentru fracțiile și tipurile de deșeuri nerecuperabile, organizațiile au obligația de eliminare corespunzătoare a acestora printr-o gestionare riguroasă și chiar o politică de supraveghere a deșeurilor generate. La nivel național, cadrul legislativ prevede abordarea unei politici de gestionare a deșeurilor (aliniată la legislația europeană) în ceea ce privește prevenirea și diminuare a consumului de resurse, precum și implementarea ierarhiei deșeurilor. Principiul care stă la baza legilor privind protecția mediului (OUG 195/2005, Directiva 2008/98/CE, Ordonanței de Urgență nr. 92/2021) este cel al acțiunii preventive, care prezintă o prioritate maximă în desfășurarea următoarelor etape ale gestionării deșeurilor: reducere la sursă - reutilizare; reciclare; alte operațiuni de valorificare; eliminare. În conformitate cu principiul "poluatorul plătește", costurile gestionării deșeurilor, inclusiv cele aferente infrastructurii necesare şi exploatării acesteia, urmează să fie suportate de producătorul inițial de deșeuri sau de deținătorii actuali ori deținătorii anteriori ai deșeurilori1. Gestionarea deșeurilor trebuie să se realizeze fără a pune în pericol sănătatea populației şi fără a dăuna mediului, în special2: a. fără a genera riscuri de contaminare pentru aer, apă, sol, faună sau floră; b. fără a crea disconfort din cauza zgomotului sau a mirosurilor; şi c. fără a afecta negativ peisajul sau zonele de interes special. Conform prevederilor Art. 44 din OUG 92/2021, REWE România a întocmit Programul de prevenire şi reducere a cantităţilor de deşeuri generate din activitatea proprie. 1.2. Cerințe ale companiei și grupului REWE Prin Strategia de Stustenabilitate adoptată de companie, pilonul de Energie, Climă și Resurse reprezintă o direcție strategică ce stă la baza organizării activităților REWE România în vederea conservării resurselor și protecției mediului. Întreaga activitate a companiei se desfășoară numai prin respectarea legislației în vigoare, cu un accent deosebit pus pe protejarea mediului înconjurător. Conservarea resurselor reprezintă totodată un aspect material important pentru companie, abordat în raportările de sustenabilitate anuale și gestionat prin măsuri și acțiuni concrete. 1 Ordonanța de urgență nr. 92/2021, art. 22 2 Ordonanța de urgență nr. 92/2021, art. 21
RkJQdWJsaXNoZXIy NTg3MTAy