Raport
38 5.2. Analiza de materialitate Am început să lucrăm la primele noastre inițiative de sustenabilitate în 2014, când, la nivel de Grup, am efectuat o analiză detaliată în urma căreia a rezultat un număr total de 38 de subiecte pe care le puteam aborda. În vederea redactării acestui raport, care acoperă activitatea PENNY Market în 2017, a fost nevoie să reorganizăm și să reclasificăm subiectele prezentate. Această analiză a condus la 21 de noi subiecte relevante pentru România, grupate pe piloni și care au fost ulterior incluse în chestionarul pe care l-am folosit pentru a consulta atât stakeholderi interni, cât și externi. Relevanța acestor subiecte a fost luată în considerare ulterior în analiza de materialitate cu scopul de a stabili pe ce activități urma să ne concentrăm în vederea realizării acestui raport. 5.3. Relevanța subiectelor din perspectiva stakeholderilor Analiza de materialitate este un instrument cheie în definirea subiectelor prioritare legate de sustenabilitate și dezvoltarea unei strategii de comunicare cu stakeholderii. Matricea de materialitate oferă o viziune de ansamblu asupra subiectelor relevante din punct de vedere al impactului asupra activității companiei noastre, cât și a celor relevante pentru stakeholderi. Subiectele cu cea mai mare importanță așa cum au rezultat în urma analizei sunt grupate în partea dreaptă de sus a graficului și vor fi dezbătute în cadrul acestui raport. Totuși, pentru a oferi o perspectivă completă asupra activității noastre din punct de vedere al sustenabilității, am decis să prezentăm toate cele 21 de subiecte selectate ca fiind relevante pentru perioada de raportare. Prin această decizie, ne-am propus să oferim o perspectivă clară asupra implicării și angajamentului nostru in contextul sustenabilității. Tabelul de mai jos prezintă cele 21 de subiecte selectate pentru a fi analizate în acest raport și limitele asociate acestora ce au rezultat în urma consultării cu toate părțile implicate. Acest raport se referă la companiile REWE România SRL și REWE PROJEKTENTWICKLUNG SRL Dialogul cu părțile interesate Relevanța impactului - PENNY Market Influența asupra stakeholderilor
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy NTg3MTAy