Raport sustenabilitate

2019 / raport de sustenabilitate 102 Sacoşa reutilizabilă PENNY Cum aminteam anterior în cadrul capitolului dedicat mediului, ne dorim, pe cât posibil, să reducem gradul de utilizare a plasticului în întreaga noastră activitate. De aceea, îi încurajăm pe clienții noștri să aleagă folosirea pungilor reutilizabile, astfel încât să reușim să ne îndeplinim obiectivele din cadrul ODD 14 „Viața Acvatică”, ce presupune protejarea faunei sălbatice, diminuarea deșeurilor și a poluării produse de materialele plastice. Cu mai puțin de două luni înainte ca principalele companii din industria de retail să elimine de la vânzare pungile ușoare din plastic de pe rafturi, cererea pentru sacoșele de cumpărături reutilizabile era în creștere. Pentru a încuraja această tendință, am desfășurat o campanie de marketing cu o durată de șase luni, în care reutilizarea sacoșei era răsplătită cu o faptă bună. Astfel, la fiecare reîntoarcere a clientului cu sacoșa în magazin și scanarea acesteia la casa de marcat, donam câte 0,25 bani unui ONG care se ocupa de protecția copiilor care proveneau din familii sărace sau erau abandonați. În acest fel, am reușit să facem progrese și în privința unui alt obiectiv ONU: ODD 1 „Fără Sărăcie”. Asociația care a beneficiat de pe urma donațiilor clienților prin acest mecanism este SOS Satele Copiilor din România, o organizație neguvernamentală, independentă, care protejează drepturile copiilor care au fost abandonați de părinți sau care riscă să piardă îngrijirea părintească. responsabil atât de către companii, cât și de către consumatori. De aceea, fiecare pas corect pe care îl facem ne duce mai aproape de viitorul sigur pe care cu toții ni-l dorim. La nivel tactic, am introdus în pliantele săptămânale informații privitoare la fiecare pilon al strategiei de sustenabilitate PENNY: „Produse verzi”, „Energie, climă și mediu”, „Angajați” și „Implicare socială”. În același scop, am realizat și o serie de postere pe care le-am afișat în magazinelenoastre și amtransmis comunicatede presă pentru a ne atinge obiectivul de a ajunge la cât mai mulți stakeholderi implicați sau interesați de activitatea companiei noastre. Am participat, de asemenea, la evenimente de business în cadrul cărora am promovat acțiunile noastre sustenabile: Zilele Biz, Premiile Piața, RO- Fruits & Vegetables Show, organizat de Modern Buyer.

RkJQdWJsaXNoZXIy NTg3MTAy