Raport sustenabilitate

103 Gala Premiilor pentru un mediu curat În 2019, am fost parteneri ai celei de-a 11-a ediții a ‘Galei Premiilor pentru un mediu curat”. Ideea organizării unui concurs național dedicat inițiativelor de protecție a mediului și conservare a resurselor planetei a apărut când am constatat că există o serie de activități necunoscute și nepromovate, proiecte deosebite și oameni minunați, care pot servi ca exemplu și pot ajuta la formarea unei comunități cu cât mai mulți membri pasionați de acest tip de activitate. În plus, mediul are nevoie de cât mai mulți dintre noi. Festival de eco teatru pentru adolescenţi În anul 2019, am susținut competiția „The art of waste”, un festival de teatru ecologic pentru adolescenți. Scopul acestui festival este de a educa adolescenții prin artă, de a-i învăța că lucrurile simple pe care le putem face pentru a proteja mediul în care trăim sunt la îndemâna noastră și că, uneori, deșeurile pot fi folosite în artă sau în scopuri caritabile. Juriul a fost format atât din persoane recunoscute în domeniu, actori, directori, cât și reprezentanți ai inspectoratelor școlare, un reprezentant al PENNY și reprezentanți ai autorităților. TEDxCluj 2019 - WHAT IF Tot în 2019, am fost partenerii principali ai evenimentului TEDxCluj 2019 - WHAT IF, cel mai mare eveniment TEDx din Sud-Estul Europei, care a avut loc pe 29 iunie la Cluj. TED este brandul de conferințe în care unii dintre cei mai importanți gânditori și activiști ai lumii sunt invitați să împărtășească informații din domeniile de care sunt pasionați. TED își definește misiunea ca „idei care merită să fie împărtășite”. TEDxCluj are o tradiție de 9 ani în România și a reușit să creeze o adevărată comunitate în jurul conceptelor abordate în cadrul evenimentelor. În cadrul evenimentului, chef Nicolai Tand a pregătit bunătăți culinare gătite cu produse din gama Meșterul Măcelar, de care s-au bucurat mai mult de 200 de participanți. Toate rețetele pregătite de Nicolai pot fi urmărite pe canalul de YouTube PENNY, secțiunea Răsfăț de România. În același timp, ne-am dorit să desfășurăm o activitate care să ne ajute să transmitem viziunea noastră asupra unei teme care ne preocupă și despre care am mai vorbit în cadrul acestui raport. Este vorba despre reducerea consumului de plastic și a utilizării sacoșelor reutilizabile la cumpărături. Astfel, în cadrul evenimentului, am organizat un concurs în care participanții erau

RkJQdWJsaXNoZXIy NTg3MTAy