Raport sustenabilitate
105 Turneul Neymar Jr’ Five PENNY a sprijinit pentru al treilea an consecutiv TurneuldefotbalNeymar Jr’sFiveorganizatdeRed Bull România în opt orașe, în perioada 30 martie - 8 iunie, continuându-se astfel sponsorizarea din 2017. Susținând o competiție sportivă națională, vrem să încurajăm toată lumea să lupte împotriva sedentarismului și să încerce adoptarea unui stil de viață mai sănătos, prin practicarea sportului. Promovăm educația și dezvoltarea copiilor și tinerilor World Vision România: Bursa Profesională Credem cu tărie că educația este un drept uman de bază pe care toți copiii ar trebui să îl poată exercita și că este extrem de necesară pentru integrarea armonioasă a tinerilor în societate. În cazul copiilor care nu au acces la educație și care au trecut prin experiențe traumatice de abandon, violență sau care au trăit în condiții de sărăcie, participarea la cursuri și performanța școlară îi ajută să își recâștige sentimentul de încredere pentru a se integra cu succes în societate și a trăi o viață bună. Înacest sens, în2019,PENNYaextinsparteneriatul cu World Vision România și a oferit 100 de burse lunare în valoare de 150 de lei și stagii de practică elevilor din mediul rural în cadrul programului “ Vreau în clasa a 9-a ”. Astfel, prin acest program, derulat de 11 ani de Fundația World Vision România și cu susținerea noastră, 100 de elevi au șansa de a-și continua studiile la liceu, precum și a de a face practică cu posibilitatea angajării ulterioare în cadrul magazinelor PENNY. • 17 elevi – liceul tehnologic „Iordache Zossima” Armășești, Ialomița – magazin PENNY Urziceni • 42 elevi – liceul tehnologic „Alexandru Ioan Cuza” Bârlad, Vaslui – magazin PENNY Bârlad • 41 elevi – liceul tehnologic „Dimitrie Filisanu” Filiași, Dolj – magazine PENNY Filiași și PENNY Craiova
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy NTg3MTAy