Raport sustenabilitate
RAPORT DE SUSTENABILITATE PENNY ROMÂNIA 2020 20/132 PENNY este singurul retailer de produse alimentare care susține cel mai popular sport, fotbalul, pentru toate grupele de vârstă, toate formatele (inclusiv Futsal) și toate genurile (inclusiv fotbalul feminin). În demersul nostru de a promova sportul și beneficiile acestuia, suntemparteneri ai Federației Române de Fotbal încă din 2016. În 2020, am continuat această colaborare și am extins sprijinul, oferind inclusiv produse alimentare sportivilor. În 2020, am finanțat studiul de cercetare „Studiu privind balanța comercială cu produse agroalimentare a României în perioada 2015-2020” [2] derulat de Academia de Științe Economice București. Coordonatorul proiectului a fost Dna. Conf. Univ. Dr. Simona Roxana Pătărlăgeanu care, împreună cu echipa sa de cercetare, a identificat vulnerabilități privind balanța comercială a României cu produse alimentare și a făcut recomandări pentru redresarea ei. Este de remarcat faptul că, la nivelul anului 2019, balanța comercială a României a fost înclinată în favoarea importurilor în detrimentul exporturilor de produse agroalimentare. În ceea ce privește evoluția deficitului balanței comerciale cu produse agroalimentare, în cei 5 ani analizați, cel mai mare ritm mediu de creștere a deficitului a fost înregistrat la clasa 16, preparate din carne, de aproximativ 42% anual. Cu o creștere medie de 22%, pe locul doi se situează clasa de băuturi alcoolice, fiind urmată de preparatele pe bază de cereale, cu 16%. Cel mai încet ritm mediu de creștere, 2%, este la clasa 13, extracte vegetale. Conținutul cercetărilor a fost publicat de editura ASE sub ISBN nr. 9786063403552 și indexată în CEEOL, alăturându- se astfel celor aproximativ 5.000 volume disponibile pe Central and Eastern European Online Library. Cartea este disponibilă online și face parte din literatura de specialitate a Academiei de Științe Economice București și poate fi accesată online atât de cadrele universitare, cât și de studenții ASE sau de la alte universități din România. De asemenea, conținutul cercetărilor a devenit material didactic pentru o serie de departamente din cadrul ASE București. O concluziea studiului remarcă: „Nuestenici oportun şi nici suficient ca exportul cu materii prime (cereale, animale vii) să fie crescut, ci este necesară o încetinire a ritmului de creștere a importurilor, prin crearea unui mediu favorabil afacerilor locale şi prin finanţarea procesatorilor locali de produse agroalimentare. Astfel, se stimulează producţia locală de preparate agroalimentare şi se ameliorează efectele negative ale deficitului balanţei comerciale.” Ne bucurăm că am putut contribui activ la segmentul de cercetare și educație prin finanțarea acestui studiu. El ne va ajuta în echilibrarea activităților noastre comerciale în următorii ani și ne confirmă că eforturile noastre de creștere a ponderii sortimentelor produse local răspund nevoii de dezvoltare și susținere a economiei românești. PENNY - UN MODEL DE BUSINESS SUSTENABIL | STRATEGIA DE SUSTENABILITATE | SORTIMENT SUSTENABIL | ENERGIE, CLIMĂ ȘI RESURSE | ANGAJAȚI ȘI SOCIETATE | DESPRE RAPORT | INDEXUL DE CONȚINUT GRI 2 Cei care vor să consulte informații detaliate ale cercetărilor pot accesa cartea în format electronic accesând adresa http://opac.biblioteca.ase.ro/opac/bibliographic_view/236626 Materialul poate fi utilizat doar în scop didactic și sub copyright cu acceptul scris al autorilor.
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy NTg3MTAy