Raport sustenabilitate

RAPORT DE SUSTENABILITATE PENNY ROMÂNIA 2020 27/132 Drepturile omului, tratament egal, diversitate Considerăm că tratamentul egal, diversitatea și egalitatea de șanse se manifestă în relațiile noastre cu angajații, colaboratorii, furnizorii și partenerii noștri. Avem un comportament corect și responsabil și respectăm principiile eticii în afaceri, cât și drepturile omului. Politica noastră internă adresează fiecare dintre aceste aspecte în parte. De-a lungul anilor, am adoptat și implementat politici și ghiduri privind resursele umane, bazate pe Declarația Universală a Drepturilor Omului proclamată de ONU și pe convențiile Organizației Internaționale a Muncii (OIM). Prin politicile noastre sunt strict interzise munca forțată, exploatarea minorilor, orice formă de abuz fizic sau amenințare violentă, hărțuire sexuală, fizică sau psihologică, discriminarea în ceea ce privește activitatea și profesia pe motive precum sexul, culoarea pielii, religia, originea etnică, vârsta, naționalitatea, statutul civil, orientarea sexuală, dizabilitatea, originea socială sau opiniile politice. Nu în ultimul rând, respectăm orele de lucru maxime prevăzute de legislația națională aplicabilă și la nivel de industrie și efectuăm plățile în mod regulat, cel puțin lunar. Fiind parte din Grupul REWE, PENNY România s-a angajat să respecte reguli clare atât pentru propriile practici comerciale, cât și pentru cele de-a lungul lanțului de aprovizionare. Grupul a stabilit angajamente ferme în politicile sale privind drepturile omului și echitatea. PENNY - UN MODEL DE BUSINESS SUSTENABIL | STRATEGIA DE SUSTENABILITATE | SORTIMENT SUSTENABIL | ENERGIE, CLIMĂ ȘI RESURSE | ANGAJAȚI ȘI SOCIETATE | DESPRE RAPORT | INDEXUL DE CONȚINUT GRI

RkJQdWJsaXNoZXIy NTg3MTAy