IMPACT ECONOMIC SOCIAL MEDIU Angajați Angajații noștri sunt pilonul principal al activităților economice de zi cu zi. Eforturile noastre de a atrage, motiva și recompensa angajații au ca rezultate performanța sporită a companiei noastre din punct de vedere economic. Prin programele de training și wellbeing pe care le desfășurăm, le asigurăm angajaților noștri oportunități de dezvoltare profesională și personală. Astfel contribuim și subscriem nevoilor și așteptărilor angajaților noștri. În cadrul activității noastre angajații sunt implicați în procese de selecțiemarfă respectiv deșeuri iar nerespectarea procedurilor interne pot să influențeze în sens negativ cantitățile de deșeuri generate și nu în ultimul rând eliminarea lor sau chiar costul de tratare ulterioară. De asemenea influențe potențial negative pot să apară și prin gestionarea defectuoasă de către angajați a unor echipamente, instalații, utilaje sau autovehicule consumatoare de energie. Responsabilitate socială Prin implicarea noastră în proiecte sociale la nivel intern și extern contribuim la bunăstarea economică a părților interesate din comunitate, fie prin proiectele noastre de educație, conștientizări de mediu, sport sau chiar prin sprijin direct al unor comunități locale. O comunitate susținută și dezvoltată va avea posibilitatea de a alege din varietatea de produse locale și regionale pe care le oferim în magazinele noastre, cu o mai multă încredere influențând astfel pozitiv afacerea noastră. Prin colaborarea și susținerea ONG-urilor cu care împărtășim valori comune consolidăm spiritul comunitar și extindem aria de acoperire a proiectelor pentru a avea un impact social pozitiv cât mai larg atunci când vine vorba de beneficiari din diferite teritorii sau medii sociale. Stabilitatea și dezvoltarea afacerii noastre depinde de asigurarea unui nivel înalt al bunăstării comunităților în care activăm. Cu proiectele de CSR lansate în comunitate (interne și externe) în special cele referitoare la conștientizări de mediu (dar nu limitându-ne la acestea) contribuim indirect sau direct la diminuarea impactului de mediu în comunitățile locale. Comunități locale Oferim sprijin financiar în domenii precum infrastructura, urbanizare și activități sportive. Această preocupare duce la crearea unor parteneriate pe termen lung, benefice pentru toate părțile implicate. Ne implicăm activ prin proiecte de infrastructură de sport, energie (stații de încărcare electrică, instalații de generare energie regenerabilă) și infrastructuri verzi (pe clădiri și nu numai). Acestea aduc beneficii sociale multiple beneficiarilor din diferite comunități. Prin dezvoltarea infrastructurilor verzi și de energie aducem un beneficiu prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. De-a lungul dezvoltării unor proiecte specifice suntem conștienți că putem aduce un impact potențial negativ dar care este controlat prin procese și proceduri specifice de-a lungul implementării. Educație și conștientizare Investițiile în pregătirea practică a tinerilor facilitează integrarea acestora pe piața muncii, având inclusiv oportunitatea de a deveni colegii noștri. Astfel creăm noi locuri de muncă și noi oportunități de angajare pentru cei care se dezvoltă prin programele pe care noi le oferim. Încurajăm educația duală și oferim sprijin elevilor cu posibilități reduse prin rechizite, burse dar și programe de stagiatură pentru dezvoltarea profesională. Astfel aducem creăm un impact pozitiv prin educare și dezvoltarea persoanelor care au această nevoie contribuind la creșterea calității vieții acestora. Pentru a face din sustenabilitate un principiu larg adoptat în societate, este nevoie de clienți bine informați. Astfel, preocupările legate de probleme de mediu sunt integrate și vor continua a fi integrate în deciziile de cumpărare. Clienții noștri vor putea alege dintr-o gamă de produse certificate etichetate conform iar decizia de cumpărare va aduce un plus valoare mediului. Managementul Risipei Alimentare Cantitățile de alimente care devin deșeuri contribuie semnificativ la creșterea costurilor, atât pentru noi, cât și pentru clienții și furnizorii noștri. De aceea, suntem atenți la procedurile interne de achiziție, depozitare și manevrare astfel încât să reducem semnificativ pierderile de produse. Risipa alimentară aduce un impact negativ asupra societății prin crearea de lipsuri pentru populația defavorizată. Clienții și angajații noștri sunt preocupați de reducerea risipei alimentare. Prin procesele noastre interne încercăm să utilizăm la maxim acele nivele ierarhice pe produsele perisabile astfel încât acestea să nu devină deșeu. Conlucrăm astfel cu bănci de alimente și donăm produsele alimentare în timp valabil astfel încât ele să poată fi utilizate în siguranță. Deșeurile alimentare care nu sunt colectate în vederea valorificării prin compostare sunt o sursă importantă de poluare. Gestionăm produsele perisabile prin procese interne conforme cu legislația. Lucrăm continuu la diminuarea cantităților de deșeuri alimentare prin opțiuni de donare de alimente către bănci pentru alimente sau organizații care se ocupă de revalorificarea deșeurilor alimentare în biogaz. Aspectele noastre materiale semnificative – pilonul ANGAJAȚI ȘI SOCIETATE CUPRINS DESPRE NOI STRATEGIA DE SUSTENABILITATE SUSTENABILITATE PAS CU PAS SORTIMENT SUSTENABIL ENERGIA, CLIMA ȘI RESURSE ANGAJAȚI ȘI SOCIETATE ASIGURAREA RAPORTULUI INDEX GRI & SASB
RkJQdWJsaXNoZXIy NTg3MTAy