Raport Sustenabilitate

Bunăstarea copilului & Servicii sociale Comunități vulnerabile Servicii medicale Incluziune socială (familie, educație) Educație de calitate Școli vocaționale Performanță Mediul de creștere Dietă sustenabilă (exerciții fizice, nutriție) Stil de viață sustenabil Intervenții în zona strategică Oamenii noștri sunt pe primul loc în tot ceea ce facem, iar dedicarea noastră pentru bunăstarea lor va continua prin investiții în dezvoltarea lor profesională și personală. Mai mult decât atât, trebuie să fim parte a comunității și să tratăm cu responsabilitate tot ceea ce ne înconjoară, în special când ne referim la impacturile aduse de activitatea noastră asupra comunității și a mediului. Deoarece suntem parteneri ai economiei și societății românești, unul dintre obiectivele noastre strategice este de a investi în dezvoltarea angajaților PENNY în egală măsură cu investițiile pentru susținerea responsabilității sociale. Top Employers Institute a certificat PENNY România drept angajator de Top pentru modul în care gestionează toate procesele de HR, dedicate angajaților. Astfel, în anul 2021 ne-am concentrat atenția asupra acestor două direcții strategice, prin intervenții specifice pentru fiecare dintre ele: ANGAJAŢI: z dezvoltarea Programelor de Leadership z implementarea noului program operațional My PENNY own IT, desprins din PENNY Buddy* z design nou pentru campania de Employer branding, bazată pe EVP-ul nostru: | Reîmprospătarea comunicărilor: Suntem angajatorul atractiv și sigur din comunitatea ta, care te încurajează să îți atingi potențialul maxim. | Accent pus pe:  Rațional – PENNY face parte dintr-un mare grup internațional  Emoțional – PENNY, un mediu bazat pe incluziune. Punem oamenii pe primul loc! z dezvoltarea Aplicației Angajaților, ce aduce inovare în comunicarea internă cu angajații z concentrarea pe programele de bunăstare (wellbeing) a angajaților Dezvoltarea sănătoasă și rezultatele școlare CSR Concept și etapele liniei strategice „Investim în copii, investim în viitor!” Adolescenți responsabili * pentru mai multe informații despre programul PENNY Buddy, vă rugăm accesați pag. 92-93 din Raportul de Sustenabilitate 2019 RESPONSABILITATE SOCIALĂ: z dezvoltarea liniei strategice: Investim în copii, investim în viitor! z încheierea de parteneriate pentru implementarea etapelor acestei linii strategice RAPORT DE SUSTENABILITATE PENNY ROMÂNIA 2022 122/168 CUPRINS DESPRE NOI STRATEGIA DE SUSTENABILITATE SUSTENABILITATE PAS CU PAS SORTIMENT SUSTENABIL ENERGIA, CLIMA ȘI RESURSE ANGAJAȚI ȘI SOCIETATE ASIGURAREA RAPORTULUI INDEX GRI & SASB

RkJQdWJsaXNoZXIy NTg3MTAy