IMPACT ECONOMIC SOCIAL MEDIU Etica în procesele de aprovizionare Comercializarea de produse regionale are ca efect stimularea economiei locale și reducerea costurilor pentru transport. De asemenea, practicile transparente și sustenabile pe care le promovăm ajută la creșterea reputației brandului nostru. Managementul sustenabil în lanțul de aprovizionare este în concordanță cu nevoia clienților. Mai mult decât atât, implică respectarea drepturilor omului și oferirea condițiilor de muncă favorabile colaboratorilor. Suntem atenți ca furnizorii noștri să nu recurgă la metode ce implică munca forțată aceasta fiind neconformă cu principiile de conduită a muncii PENNY, dar și cu codul muncii din România. Produsele regionale sau locale au o amprentă de carbon mult mai redusă, iar noi ne dorim să întrunim așteptările clienților noștri privind produsele proaspete, dar considerând și originea acestora și impactul potențial pe care transportul sau chiar producerea acestora le-ar genera. Tratarea responsabilă a animalelor de fermă Nerespectarea principiilor de responsabilitate poate influența negativ reputația companiei, dar poate avea şi repercusiuni legale. Atenția pe care o acordăm standardelor de îngrijire a animalelor este esențială pentru sănătatea și starea de bine a consumatorilor. Respectarea condițiilor de bunăstare a animalelor de către producătorii și furnizorii noștri poate să ajute compania noastră în punerea la dispoziție pe raft de produse locale sau regionale care au un impact de mediu mai mic, dacă cererea consumatorilor este suficient de echilibrată. Protecția mediului Susținerea producătorilor de produse sustenabile conduce la crearea de valoare economică adăugată pentru comunitățile locale și crearea de noi locuri de muncă. Campaniile de conștientizare pe care le desfășurăm au ca scop diminuarea deșeurilor și implicit reducerea poluării mediului, având un efect pozitiv asupra sănătății comunităților în care activăm. Implementarea elementelor de economie circu- lară duc la conservarea resurselor limitate ale planetei și reducerea cantității de deșeuri. Iar, susținerea fermierilor care utilizează metode de producție prietenoase cu mediul contribuie la reducerea poluării apei, aerului și solului. Nutriție Răspundem la cererea consumatorilor pentru produse mai sănătoase astfel ajutând la creșterea calității vieții consumatorilor noștri. Prin stabilirea criteriilor de calitate și conținutul nutrițional pentru produse, promovămun stil de viață sănătos pentru clienții și angajații noștri. Nu întotdeauna reușim să satisfacem toată cererea, dar suntem atenți la nevoile și așteptările consumatorilor. Promovăm agricultura ecologică și produsele sustenabile prin campaniile pe care le desfășurăm cu partenerii locali. Aspectele noastre materiale semnificative – pilonul SORTIMENT SUSTENABIL CUPRINS DESPRE NOI STRATEGIA DE SUSTENABILITATE SUSTENABILITATE PAS CU PAS SORTIMENT SUSTENABIL ENERGIA, CLIMA ȘI RESURSE ANGAJAȚI ȘI SOCIETATE ASIGURAREA RAPORTULUI INDEX GRI & SASB
RkJQdWJsaXNoZXIy NTg3MTAy