RO_Sustenabilitate PENNY Interactiv

Mariana DUMITRACHE Marketing Specialist Dezvoltarea unui mediu sustenabil de creștere Atunci când ne implicăm în proiecte care promovează sănătatea și educația, acordăm prioritate dezvoltării copiilor și a adolescenților care se confruntă cu condiții dificile în viață. Scopul nostru este de a le oferi șanse egale prin sprijinul nostru, astfel încât aceștia să poată păși în viață cu încredere. De asemenea, ne interesează să-i informăm despre importanța unei diete echilibrate și a exercițiilor fizice. Deși numărul lor este în scădere, copiii reprezintă o parte esențială din populația țării noastre și au dreptul, de a trăi și de a crește într-un mediu decent, cu tot ceea ce implică: să se bucure de o nutriție corespunzătoare, să fie sănătoși, să trăiască și să crească în siguranță și să aibă acces la un sistem de educație decent Drepturile copiilor depind de un progres social care să includă toate segmentele societății, susținut de o prosperitate comună în creștere. Cu toate acestea, acest progres și drepturile omului sunt din ce în ce mai mult amenințate de modelele actuale de dezvoltare nedurabilă și inechitabilă care conduc la degradarea mediului, la dezastre naturale, la instabilitate climatică, la conflicte și la crize economice și sociale. Investim în proiecte care susțin dezvoltarea unui mediu de creștere sustenabil, și astfel facem un pas spre îndeplinirea responsabilităților noastre colective pentru a asigura o lume mai sigură, mai curată, mai sănătoasă și mai favorabilă incluziunii, atât pentru copiii de astăzi, cât și pentru generațiile viitoare. GUVERNANȚĂ CORPORATIVĂ ȘI AFACERE SORTIMENT SUSTENABIL ENERGIE, CLIMĂ ȘI RESURSE ANGAJAȚI ȘI SOCIETATE ASIGURAREA RAPORTULUI INDEX GRI & SASB

RkJQdWJsaXNoZXIy MTk3NjE0OQ==