RO_Sustenabilitate PENNY Interactiv

Managementul Risipei Alimentare EXPLICAREA IMPACTULUI Reducerea risipei alimentare reprezintă o prioritate pentru PENNY România, aceasta fiind una dintre cele mai semnificative probleme globale din perspectiva impactului negativ generat asupra societății și mediului. Risipa alimentară se referă la situația în care alimentele comercializate sunt eliminate sau pierdute, înainte de a ajunge să fie consumate. Companiile din industria de retail de produse alimentare sunt, din această perspectivă, principalii actori responsabili de gestionarea acestui aspect, datorită rolului pe care îl joacă în distribuția și vânzarea acestor produse. Reducerea risipei alimentare nu este doar o obligație morală și legală, ci și o metodă de a genera impact pozitiv atât economic, cât și social și pentru mediul înconjurător. Prin activitățile operaționale, ne implicam activ prin procese bine stabilite, care să conducă la diminuarea risipei alimentare considerând ierarhia deșeurilor și prevenirea risipei alimentare. IMPACTUL ȘI PERFORMANȚA NOASTRĂ ÎN CIFRE Investim neîncetat resurse umane și financiare pentru a reduce cantitatea de alimente irosite, de la furnizori la depozitele noastre și de la magazinele noastre la clienți. În 2022, echipa locală responsabilă de implementarea planului de reducere a risipei alimentare, a activat, lucrând la cele 15 măsuri specifice identificate in anii anteriori. Astfel, prin analiza proceselor și provocărilor care apar pe întregul lanț de aprovizionare, au fost implementate soluții de diminuare a risipei alimentare în 4 arii de acțiune: z Reducerea risipei alimentare rezultate din operațiunile PENNY, z Direcționarea surplusului de alimente către organizații caritabile, z Deturnarea alimentelor care nu mai sunt potrivite pentru consumul uman, z Educarea consumatorului prin campanii de conștientizare. CUM CONTROLĂM IMPACTUL Reducerea risipei alimentare este o problemă complexă pentru noi, dat fiind faptul ca este rezultatul direct al activității noastre de bază, cea de retail, dar și al membrilor lanțului nostru valoric, de la producători și furnizori, la consumatori. Astfel, aceasta se află mereu în centrul preocupărilor noastre zilnice. Depunem eforturi susținute pentru reducerea cantității de alimente care pot deveni deșeuri, prin: z planificarea cat mai eficientă a stocurilor din magazinele și depozitele noastre; z sistemul de reduceri oferite în magazin; z colaborările cu băncile de alimente; z identificarea de alternative pentru ca alimentele care nu mai sunt potrivite pentru consumul uman să nu ajungă la depozitele de deșeuri. RAPORT DE SUSTENABILITATE PENNY ROMÂNIA 2022 222/250 STRATEGIA DE SUSTENABILITATE DESPRE NOI ȘI LANȚUL NOSTRU VALORIC VIITORUL SE FACE AZI REPERE DE SUSTENABILITATE MESAJ DIRECTORI GENERALI CUPRINS SUSTENABILITATE PAS CU PAS

RkJQdWJsaXNoZXIy MTk3NjE0OQ==