Dezvoltarea produselor și selectarea furnizorilor Ne dedicăm zilnic misiunii de a oferi clienților noștri produse de calitate superioară la prețuri accesibile. Pentru noi, calitatea reprezintă un angajament bazat pe principii ferme și îmbunătățire constantă. Pentru a asigura siguranța și calitatea produselor de marcă proprie pe care le oferim, am implementat un sistem riguros de control al calității. Acesta începe încă din faza de concepere a produsului și selecție a furnizorilor și continuă cu verificarea și monitorizarea produselor, tratarea și gestionarea reclamațiilor, retragerea produselor, precum și cu asigurarea respectării standardelor de igienă și siguranță alimentară în toate punctele noastre de vânzare. Ne apreciem parteneriatele cu furnizorii și ne străduim să menținem beneficiile reciproce prin revizuirea periodică a condițiilor de colaborare. Pentru a ne asigura de încrederea și transparența furnizorilor, implementăm proceduri și audituri interne și solicităm furnizorilor să prezinte informații documentare. De asemenea, luăm măsuri pentru a atenua riscurile în cadrul cooperării, cum ar fi actualizarea contractelor, acordarea de instruiri și monitorizarea informațiilor financiare și de piață. În 2023 am oferit furnizorilor de legume și fructe training-uri speciale pe teme de conformitate. Furnizorii sunt selectați pe baza standardelor lor de calitate, a locației și a evaluării calității produselor. Avem proceduri interne și desfășurăm audituri pentru a evalua fiabilitatea și transparența furnizorilor noștri. Înainte de a începe un parteneriat, un furnizor trebuie să furnizeze documente, pe care le folosim pentru a verifica stabilitatea lor financiară, credibilitatea și respectarea obligațiilor fiscale. Acesta este un prim pas pentru a identifica riscurile potențiale. Pentru a atenua riscurile potențiale identificate, luăm măsuri precum actualizarea contractelor, instruirea managerilor și a angajaților cu privire la riscurile legate de furnizori și implementăm proceduri speciale pentru fiecare categorie de marfă. Pe parcursul parteneriatului, ținem evidența informațiilor de piață și a obligațiilor financiare publice ale furnizorului. Și în acest an am continuat evaluările comparative ale produselor mărci proprii naționale, realizând teste de benchmark prin care am evaluat 206 produse marcă proprie națională comparativ cu alt produs similar și alte degustări comparative. Procesul ne permite să dezvoltăm în continuare produsele noastre marcă proprie. Această dezvoltare presupune o colaborare strânsă între departamentele de Achiziții, Marketing și Managementul Calității, cu scopul de a stabili criterii care să îndeplinească așteptările clienților noștri. În acest proces, se iau în considerare datele obținute din studii de piață, se efectuează analize comparative ale compoziției produselor similare disponibile pe piață, se evaluează caracteristicile senzoriale ale produselor (cum ar fi aspectul, consistența, mirosul și gustul) și se examinează opțiunile de ambalare. Pentru a asigura cel mai înalt nivel de calitate și siguranță a produselor, toate facilitățile de producție unde sunt fabricate articolele noastre de marcă proprie trebuie să îndeplinească cerințele de certificare definite de REWE. Astfel, acordăm o atenție deosebită unităților certificate conform standardelor IFS (International Featured Standard). În vederea procesului de selecție a furnizorilor, compoziția produselor este evaluată în scopul verificării respectării cerințelor REWE, iar probele de produs sunt evaluate senzorial, prin degustări în orb. Pentru a păstra același portofoliu de furnizori care adoptă o abordare intransigentă în ceea ce privește calitatea și siguranța produselor, pe lângă îndeplinirea cerințelor de certificare, toți furnizorii noștri selectați sunt supuși unor audituri neanunțate pentru a verifica respectarea standardelor de igienă, siguranța alimentară, bunele practici de producție, precum și standardele specifice REWE. Conformitatea cu cerințele de certificare ale unităților de producție și cu standardele privind compoziția și calitatea produselor constituie criterii fundamentale pentru inițierea oricărei noi colaborări cu furnizori de articole de marcă proprie. Furnizorii care produc mărcile noastre private sunt evaluați în mod regulat prin audituri neanunțate, cu scopul de a depista potențiale riscuri legate de siguranța alimentară și calitatea produselor. Reclamațiile clienților sunt tratate cu maximă seriozitate și analizate în cel mai scurt timp posibil. RAPORT DE SUSTENABILITATE PENNY ROMÂNIA 2023 120/256 MESAJUL DIRECTORILOR GENERALI STRATEGIA ȘI GUVERNANȚA DE SUSTENABILITATE DESPRE NOI ȘI LANȚUL NOSTRU VALORIC DESPRE RAPORT VIITORUL SE FACE AZI REPERE DE SUSTENABILITATE CUPRINS
RkJQdWJsaXNoZXIy MjUyMDg2Nw==