Managementul Risipei Alimentare EXPLICAREA IMPACTULUI Risipa alimentară este un subiect cu impact semnificativ asupra întregii industrii de retail, generând pierderi economice directe și afectând eficiența operațională, fiind în același timp o temă materială din punct de vedere al sustenabilității. Gestionarea deșeurilor alimentare prezintă o serie de provocări, de la alocarea de resurse financiare și operaționale până la nevoia de educare a consumatorilor. În plus, risipa alimentară are implicații asupra întregului lanț de aprovizionare și ridică probleme de responsabilitate socială, în contextul în care multe persoane se confruntă cu insecuritatea alimentară. Risipa alimentară reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru industria noastră, atât din punct de vedere al creșterii performanțelor de sustenabilitate, dar și din nevoia de optimizare a proceselor operaționale. IMPACTUL ȘI PERFORMANȚA NOASTRĂ ÎN CIFRE În anul 2023 am acționat pe două direcții principale pentru a reduce generarea de deșeuri alimentare: z Gestionarea risipei alimentare în cadrul operațiunilor, prin aplicarea previziunilor bazate pe inteligență artificială și prin promovarea produselor în circuitul de vânzare accelerată z Direcționarea surplusului de alimente prin colaborarea cu băncile de alimente În același timp, pentru a crește gradul de valorificare al cantităților deja transformate în deșeuri, ne-am îndreptat atenția asupra: z Extinderii colaborărilor cu facilități de producere a biogazului z Identificării de noi oportunități de valorificare, cum ar fi procesarea pentru producerea hranei pentru animale. Rezultate obținute: z 2 112* tone de deșeuri alimentare valorificate în instalații de producere a biogazului z 87,92* tone de deșeuri alimentare provenite de la fructe și legume valorificate prin fermentare anaeroba și utilizată la producerea de biogaz z 516 tone de produse alimentare donate către băncile pentru alimente z Evitarea generării a 2 209 tone de deșeuri alimentare prin implementarea procesului de vânzare accelerată z Reducerea cu 4% a ponderii deșeurilor alimentare Ponderea deșeurilor alimentare: Tone de deșeuri alimentare raportate la vânzarea de alimente (tone/mil. Euro) 2020 2021 2022 2023 1,40 1,57 1,27 1,35 CUM CONTROLĂM IMPACTUL În anul 2023 ne-am îndreptat eforturile din punct de vedere al gestionării deșeurilor alimentare spre extinderea parteneriatelor ce ne permit evitarea generării acestor deșeuri, dar și către identificarea unor noi soluții optime pentru a valorifica deșeurile generate, evitând în acest fel eliminarea lor. Urmărim în același timp evoluția cantităților de deșeuri pentru a identifica cele mai bune măsuri de gestionare și reducere a acestora. Totodată, păstrăm în continuare proceduri stricte de planificare și gestionare eficientă a stocurilor din depozite și magazine pentru a reduce generarea acestei categorii de deșeuri. În același timp, urmărim îndeaproape termenele de expirare pentru a introduce produsele în circuitul de vânzare accelerată, evitând astfel generarea de deșeuri. Surplusul de alimente este redirecționat către bănci pentru alimente, iar în eventualitatea în care produsele nu mai sunt potrivite pentru consumul uman, am identificat alternative pentru ca alimentele să ajungă în proporții cât mai reduse la gropile de gunoi. * date conform declarației contractorilor noștri RAPORT DE SUSTENABILITATE PENNY ROMÂNIA 2023 180/256 MESAJUL DIRECTORILOR GENERALI STRATEGIA ȘI GUVERNANȚA DE SUSTENABILITATE DESPRE NOI ȘI LANȚUL NOSTRU VALORIC DESPRE RAPORT VIITORUL SE FACE AZI REPERE DE SUSTENABILITATE CUPRINS
RkJQdWJsaXNoZXIy MjUyMDg2Nw==