Continuăm să căutăm noi alternative pentru valorificarea deșeurilor alimentare în vederea reducerii impactului asupra mediului cauzat de operațiunile de eliminare. Astfel, dacă în 2021 și 2022 am colaborat cu un singur operator pentru valorificarea deșeurilor alimentare, în anul 2023 am extins colaborarea către cinci parteneri autorizați. În același timp, am reușit să identificăm operatori care pot prelua mai multe tipuri de deșeuri ce provin din alimente care nu se pretează consumului uman, incluzând nu doar deșeurile vegetale, dar și cele de origine animală. Astfel, colaborăm cu operatori autorizați pentru transformare acestor deșeuri în biogaz prin procesul de fermentare anaerobă, dar am căutat în același timp și alte metode de valorificare cum ar fi transformarea materiilor în hrană pentru animale. Prin aceste măsuri dorim nu doar să reducem impactul asupra mediului, dar și să susținem economia circulară în sectorul alimentar. În ultimii 3 ani am realizat pași importanți în dezvoltarea sistemului nostru de gestionare al deșeurilor alimentare și am realizat modificări importante pentru a asigura creșterea gradului de valorificare. Totodată, prin dezvoltarea rețelei de parteneri pentru tratarea deșeurilor alimentare, am ajuns la 2 112 tone valorificate în anul 2023. În 2023 am colaborat cu patru operatori autorizați pentru preluarea și tratarea acestei categorii de deșeuri. Valorificarea alimentelor care nu mai sunt potrivite pentru consumul uman RAPORT DE SUSTENABILITATE PENNY ROMÂNIA 2023 184/256 MESAJUL DIRECTORILOR GENERALI STRATEGIA ȘI GUVERNANȚA DE SUSTENABILITATE DESPRE NOI ȘI LANȚUL NOSTRU VALORIC DESPRE RAPORT VIITORUL SE FACE AZI REPERE DE SUSTENABILITATE CUPRINS
RkJQdWJsaXNoZXIy MjUyMDg2Nw==