Program de prevenire si reducere deseuri

3/13 PROGRAM DE PREVENIRE ȘI REDUCERE A DEȘEURILOR REWE (ROMÂNIA) SRL Despre Program Prezentul Program de prevenire şi reducere a cantităţilor de deşeuri generate din activitatea proprie a fost dezvoltat de REWE România în vederea optimizării și eficientizării activității proprii, conformării cu cerințele legale și de corporație. Programul a fost dezvoltat în urma unor evaluări de amplasament și audituri punctuale considerând cerințele legale și cele mai bune practici disponibile. Evaluările și auditurile de amplasament au fost realizate de o terță parte, de o companie de consultanță specializată în consiliere și auditări de mediu. Ca urmare a auditurilor secvențiale, compania REWE România a dezvoltat prezentul program de reducere al deșeurilor care s-a bazat în principal pe elemente esențiale deja considerate în anii anteriori dar și măsuri noi care să conducă la diminuarea generării la sursă, reutilizarea, valorificarea și eliminarea finală a deșeurilor considerând activitatea specifică de retailer a REWE România. Programul descrie aspectele operaționale de interes în acest context, stadiul actual de implementare al măsurilor adoptate și planul pentru continuarea prevenirii și reducerii deșeurilor generate. Măsurile prezentate în plan au fost elaborate ținând cont de cele mai bune practici în industrie, fezabilitate operațională și aplicabilitate, fiind planificate în intervalele de timp: scurt (6-12 luni), mediu (12-24 luni) și lung (24-36 luni). 1. Context 1.1. Cerințe legale Dezvoltarea acestui program s-a realizat în conformitate cu cele mai bune practici din industrie și cu prevederile legale aplicabile:  Directiva 2008/98/CE A Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deșeurile și de abrogare a anumitor directive  Directiva (UE) 2018/851 a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 2018 de modificare a Directivei 2008/98/CE privind deșeurile (Text cu relevanță pentru SEE)  Ordonanța de Urgență 92/2021 privind regimul deșeurilor  Hotărârea de Guvern 856/2002 privind evidența gestiunii deșeurilor și pentru aprobarea listei cuprinzând deșeurile, cu modificările și completările ulterioare  Legea 181/2020 privind gestionarea deșeurilor nepericuloase compostabile  Ordinul 794/2012 privind procedura de raportare a datelor referitoare la ambalaje şi deşeuri de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare  Altele (nsa) Scopul managementul deșeurilor are trei obiective clare:  diminuarea volumului de deșeuri care nu mai pot fi utilizate în alte contexte  evitarea potențialelor pericole și riscuri pentru mediu și sănătatea publică  circularitatea; identificarea acelor tipuri de deșeuri care pot fi recuperate de la eliminare și pot fi integrate în flux de procese de transformare pentru realizarea unor produse secundare sau materii prime pentru diferite industrii

RkJQdWJsaXNoZXIy NTg3MTAy