Raport Sustenabilitate

EXPLICAREA IMPACTULUI Încălzirea globală ne aduce un impact negativ pentru fiecare dintre noi, atât la nivel de individ, cât și la nivel de companie. De la fenomene extreme care ne afectează activitatea, până la reducerea calității aerului care ne pune în pericol sănătatea, efectele negative ale încălzirii globale ar trebui să se regăsească în topul priorităților oricărui agent economic și individ. În acest sens, protejarea climei nu reprezintă doar o obligație morală pentru PENNY România, însă și un aspect material ce influențează dezvoltarea și continuitatea companiei noastre. Din 2017, ne-am alăturat obiectivelor climatice ale Grupului REWE și luămacțiuni constante an de an pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră pe metru pătrat de suprafață de vânzare la 23% până în 2022 față de anul de bază 2012. Grupul REWE a stabilit noi obiective în 2021: se dorește să se atingă neutralitatea climatică până în 2040. Acest lucru se va aplica tuturor țărilor în care Grupul își desfășoară activitatea. Ca parte a acestui fapt, într-o primă etapă, emisiile totale de gaze cu efect de seră vor fi reduse cu 30% până în 2030, comparativ cu anul de bază 2019. Pentru a face acest lucru, noi vom continua să luăm măsuri consecvente pentru a preveni sau reduce emisiile de gaze cu efect de seră la nivelul operațiunilor noastre. CUM CONTROLĂM IMPACTUL Protecția climei este un aspect aflat în strânsă legătură cu eficiența energetică și consumul eficient de resurse, iar din această cauză depunem eforturi pentru o abordare integrată a acestor aspecte. Elementul specific pentru aspectul material al protecției climei îl reprezintă calcularea specifică și monitorizarea emisiilor de gaze cu efect de seră, pentru care luam în calcul următoarele date: z Electricitate (achiziționată de la furnizorii de energie electrica şi din producție proprie, în kWh) z Încălzirea spatiilor (gaze naturale, termoficare sau alți combustibili, în kWh) z Flota proprie de mașini și flota externă folosită pentru distribuția produselor de la centrele logistice către magazine (distanțe/kilometri sau combustibil uzat, în litri) z Călătorii de afaceri (kilometri avion, tren) z Agenți frigorifici (cantitate înlocuită, în kg) Protecția climei este un aspect înrădăcinat în strategia noastră de sustenabilitate, iar acest lucru ne permite să dezvoltăm planuri și acțiuni specifice în acest sens. Astfel, asigurăm protecția climei prin implementarea unor măsuri specifice ce au scopul de a: z monitoriza emisiile de GES* z reduce emisiile de GES IMPACTUL ȘI PERFORMANȚA NOASTRĂ ÎN CIFRE Monitorizarea emisiilor de GES Pentru a documenta progresul efectuat în atingerea obiectivelor climatice, la nivel de Grup se fac monitorizări și calcule apelând la serviciile unor companii independente. Pentru anul 2021 au fost centralizate datele, rezultatele calculării amprentei de carbon sunt evidențiate pe cele trei domenii de aplicare. Domeniul de aplicare 1 / Scop 1 (emisii directe), Domeniul de aplicare 2 / Scop 2 (emisii indirecte) și Domeniul de aplicare 3 / Scop 3 (emisii indirecte). Datele brute sunt colectate din fiecare țară, sunt centralizate la nivel de Grup, fiind apoi prelucrate cu ajutorul unor consultanți de specialitate care utilizează metodologii care urmăresc standardul GHG Protocol (Greenhouse Gas Protocol) și standardul 14064. La analiza și calcule de conversie se utilizează factori de conversie din baze de date internaționale. Astfel, datele de intrare pentru calculul amprentei de carbon sunt: z Electricitate (achiziționată de la furnizori de energie electrică și din producție proprie, în kWh) z Încălzirea spațiilor (gaz natural, încălzire centralizată sau alți combustibili, în kWh) z Vehicule închiriate (distanțe / kilometri sau combustibil uzat, în litri) z Călătorii de afaceri (kilometri cu mașinile închiriate, avion, tren) z Refrigeranți (cantitate înlocuită, în kg) Protecția climei * GES – gaze cu efect de seră RAPORT DE SUSTENABILITATE PENNY ROMÂNIA 2022 100/168 CUPRINS DESPRE NOI STRATEGIA DE SUSTENABILITATE SUSTENABILITATE PAS CU PAS SORTIMENT SUSTENABIL ENERGIA, CLIMA ȘI RESURSE ANGAJAȚI ȘI SOCIETATE ASIGURAREA RAPORTULUI INDEX GRI & SASB

RkJQdWJsaXNoZXIy NTg3MTAy