Raport Sustenabilitate

Grupul REWE a încheiat cu succes anul de afaceri 2021 cu o creștere puternică a cifrei de afaceri de aproximativ 2 miliarde de euro, oferind din nou dovada puterii sale de performanță în mediul provocator cauzat de pandemia de Coronavirus. Cifra de afaceri externă totală din operațiunile continue a crescut cu 2,5% față de anul 2020, de la 74,6 miliarde de euro la 76,5 miliarde de euro. Cifra de afaceri a Grupului REWE – fără a include entitățile independente de retail și la capitaluri proprii – din operațiunile continue a crescut cu 2,5% (2,4% după ajustarea cursului de schimb) de la 67,7 miliarde de euro la 69,4 miliarde de euro. În segmentul de afaceri Discount International, PENNY a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri globale de 1,8% (1,6% după ajustarea cursului de schimb) la 5,6miliarde de euro în Italia, Austria, Ungaria, România și Republica Cehă. Grupul REWE își desfășoară activitatea prin două companii pe întreaga suprafață a României: z REWE (România) SRL – având ca obiect de activitate comerțul cu amănuntul (retail), societatea are sediul în Ștefăneștii de Jos, Strada Bușteni, numărul 7, Ilfov și un capital social de 38 656 600 lei; 100% din acțiunile acestei societăți sunt deținute de REWE Beteiligung Holding International GMBH (DE). z REWE Projektentwicklung România SRL – desfășurând în principal activități imobiliare, societatea are sediul în Ștefăneștii de Jos, strada Bușteni, numărul 7, Ilfov și un capital social de 737 786 440 lei; 100% din acțiunile acestei societăți sunt deținute de REWE Projektentwicklung Gmbh (DE). Entitatea juridică inclusă în acest raport este REWE (România) SRL, iar informațiile și datele prezentate sunt specifice pentru această companie. Parte din Grupul REWE PENNY România este parte a grupului internațional REWE, unul dintre liderii sectorului comercial și de turism din Europa. Grupul REWE include două grupuri independente ce provin la rândul lor din două firme-mamă: REWE-ZENTRALFINANZ EG, Cologne (RZF) și REWE – Zentral - Aktiengesellschaft, Cologne (RZAG). Sustenabilitatea este o componentă importantă a grupului REWE, iar valorile sale bine definite şi transparente sunt transpuse inclusiv pentru compania noastră, ghidându-ne în desfășurarea responsabilă a întregii noastre activități. CUPRINS DESPRE NOI STRATEGIA DE SUSTENABILITATE SUSTENABILITATE PAS CU PAS SORTIMENT SUSTENABIL ENERGIA, CLIMA ȘI RESURSE ANGAJAȚI ȘI SOCIETATE ASIGURAREA RAPORTULUI INDEX GRI & SASB

RkJQdWJsaXNoZXIy NTg3MTAy