Raport Sustenabilitate

Impactul organizației în comunitate Cuantificarea impactului organizației asupra comunității a ținut cont de impactul pozitiv și impactul negativ generat de toate aspectele materiale asupra factorilor de mediu și sociali, folosind ca date de intrare calificativele acordate de stakeholderi în chestionarul online și chestionarul dedicat angajaților. Cele 10 aspecte materiale care se încadrează în grupele aferente pilonilor strategici „Energie, climă și resurse” și „Angajați și societate”, prezintă cele mai mari potențiale impacturi asupra mediului și asupra comunității. Energie, climă și resurse Eficiență energetică Eficiența energetică este importantă atât din punct de vedere al costurilor cât și al protecției mediului. Investim din ce în ce mai mult în producerea de energie din surse alternative, în soluții de refrigerare eficiente precum și în construirea de magazine eficiente din punct de vedere energetic. Protecția climei Schimbările climatice au un impact din ce în ce mai mare asupra vieților noastre și inclusiv asupra operațiunilor Penny. Pentru a diminua contribuția noastră, ne propunem să creștem gradual procentul de energie verde achiziționată, să utilizăm refrigeranți prietenoși cu mediul și să înlocuim combustibilii fosili utilizați pentru sistemele de încălzire. Clădiri verzi Prin construirea de clădiri sub concepte sustenabile, promovăm eficiența magazinelor noastre în ceea ce privește utilizarea energiei și materialelor, dar şi a resurselor precum apa, reducând în același timp impactul clădirii asupra sănătății individuale și asupra mediului printr-o mai bună proiectare, construcție, operare și întreținere. Am introdus cu succes conceptul de clădire verde, prin certificările BREEAM. Această abordare a devenit un angajament de a susține dezvoltarea sustenabilă, de a limita utilizarea resurselor naturale și de a proteja natura pentru generațiile viitoare. Conservarea resurselor Cu toții suntem conștienți că resursele sunt limitate. De aceea evaluăm periodic consumurile de materiale, de apă și încercăm să identificăm metode de a reduce deșeurile generate de activitățile noastre. De asemenea, atunci când construim un magazin nou încercăm să compensăm pierderile de habitate prin soluții de tipul acoperișurilor verzi. Logistică și mobilitate Logistica este un sector cu impact asupra mediului ținând cont de faptul ca majoritatea mărfurilor vândute în magazinele noastre sunt transportate rutier. Optimizarea rutelor și creșterea proporției de vehicule conforme cu normele de poluare EURO 6 constituie o preocupare constanta pentru noi. De asemenea dezvoltăm parteneriate pentru a facilita accesul clienților PENNY care folosesc mașini electrice la stații pentru încărcarea mașinilor electrice. Angajați și societate Angajați Angajații constituie pilonul central al activității noastre de zi cu zi. Ne îndreptăm eforturile spre atragerea oamenilor ambițioși, talentați, capabili de performanță și cu o pregătire solidă în domeniul lor de activitate. Asigurăm un mediu de lucru sigur, dinamic și încurajăm dezvoltarea în direcția cea mai bună pentru fiecare angajat, în cadrul unei structuri organizaționale flexibile care are în centrul atenției angajatul. Integrăm în echipele noastre și persoane trecute de vârsta de 50 ani care reușesc din ce în ce mai greu să se integreze pe piața actuală a muncii în alte domenii de activitate. Responsabilitate socială Ca orice companie mare, responsabilitatea noastră față de societate merge dincolo de businessul nostru principal. Suntem conștienți ca prin intermediul ONG-urilor cu care am dezvoltat parteneriate, reușim să dăm înapoi societății o mică parte din sprijinul pe care noi îl primim la rândul nostru. Ne dorim ca în viitor să creăm o schemă de granturi prin care să acordăm finanțare unor proiecte care să contribuie efectiv la atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă. Managementul risipei alimentare Risipa alimentară este în centrul preocupărilor noastre zilnice și depunem eforturi susținute pentru reducerea cantității de alimente care pot deveni deșeuri, prin planificare cat mai eficientă a stocurilor din magazinele și depozitele noastre, prin sistemul de reduceri oferite în magazin, prin colaborările cu băncile de alimente precum și prin încercarea de a identifica alternative pentru ca alimentele care nu mai sunt potrivite pentru consumul uman să nu ajungă la depozitele de deșeuri. Educație și conștientizare Ne dorim să susținem comunitățile în care ne desfășurăm activitatea și de aceea contribuim an de an pentru implementarea unor programe care susțin dezvoltarea copiilor și tinerilor. Încă din 2017 participăm activ la susținerea învățământului dual în România și oferim programe de stagiatură tinerilor care vor să înceapă o carieră în retail. Comunități locale Împreună cu partenerii noștri ne implicăm activ în promovarea sănătății, în susținerea persoanelor dezavantajate din punct de vedere social și suntem alături de comunitățile locale prin sprijinirea investițiilor în infrastructură. CUPRINS DESPRE NOI STRATEGIA DE SUSTENABILITATE SUSTENABILITATE PAS CU PAS SORTIMENT SUSTENABIL ENERGIA, CLIMA ȘI RESURSE ANGAJAȚI ȘI SOCIETATE ASIGURAREA RAPORTULUI INDEX GRI & SASB

RkJQdWJsaXNoZXIy NTg3MTAy