RO_Sustenabilitate PENNY Interactiv

Bunăstarea angajaților EXPLICAREA IMPACTULUI Angajații constituie pilonul central al activității noastre de zi cu zi. De aceea ne îndreptăm eforturile spre atragerea oamenilor ambițioși, talentați, capabili de performanță și cu o pregătire solidă în domeniul lor de activitate. Asigurăm un mediu de lucru sigur, dinamic și încurajăm dezvoltarea în direcția cea mai bună pentru fiecare angajat, în cadrul unei structuri organizaționale flexibile care are în centrul atenției angajatul. Oferim șansa de a face parte din echipa noastră și persoanelor care aparțin unor grupuri vulnerabile și care reușesc din ce în ce mai greu să se integreze pe piața actuală a muncii, cum sunt persoanele la început de carieră, persoanele trecute de vârsta de 50 ani și persoanele cu dizabilități. IMPACTUL ȘI PERFORMANȚA NOASTRĂ ÎN CIFRE Reprezentarea structurii interne a angajaților noștri este realizată în funcție de categoriile de angajați, astfel: sediul central, centre logistice și magazine. Iar, evidența în funcție de regiuni este structurată pe baza centrelor noastre logistice: Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. Repartizarea geografică a acestor regiuni și numărul de magazine aferent la finalul anului 2022, se regăsesc în „Harta Regiunilor PENNY în România”, la pag. 180. Echipa noastră s-a bucurat de o creștere semnificativă în 2022, ajungând la 6 596 de angajați la sfârșitul anului, o creștere de aproximativ 12% comparativ cu anul anterior. Avem de asemenea 28 de lucrători care nu sunt angajați PENNY, dar a căror activitate este controlată de companie. În această categorie includem persoane asimilate angajaților pentru anumite proiecte, activități sau servicii pe care nu le putem adresa eficient prin propria forță de muncă. CUM CONTROLĂM IMPACTUL Ne bazăm pe gestionarea strategică a resurselor umane cu ajutorul unor concepte de lucru adaptate la nevoile angajaților, condiții de lucru sigure, oportunități de formare personalizate și aprecierea fiecărui angajat în parte. Din punct de vedere operațional, implementăm procese riguroase prin care angajații noștri sunt implicați în activități specifice. Scopul acestor activități este de a diminua riscurile și a crea oportunități, atât pentru afacere, cât și pentru angajați. Abordarea noastră internă se concentrează pe: z Recrutarea și retenția angajaților z Politicile de resurse umane și beneficiile acordate angajaților noștri z Politicile de resurse umane orientate către diverse etape importante din viața angajaților z Diversitatea și egalitatea de șanse z Oportunitățile pentru persoanele trecute de 50 de ani z Programele de educație și training pentru angajați z Programele de wellbeing z Sănătatea și siguranța la locul de muncă RAPORT DE SUSTENABILITATE PENNY ROMÂNIA 2022 178/250 STRATEGIA DE SUSTENABILITATE DESPRE NOI ȘI LANȚUL NOSTRU VALORIC VIITORUL SE FACE AZI REPERE DE SUSTENABILITATE MESAJ DIRECTORI GENERALI CUPRINS SUSTENABILITATE PAS CU PAS

RkJQdWJsaXNoZXIy MTk3NjE0OQ==