RO_Sustenabilitate PENNY Interactiv

Andreea VASILE Fruit and Vegetables Buyer Controlul fructelor și legumelor Fructele și legumele stau la baza unei diete sănătoase și echilibrate, reprezentând cea mai importantă sursă de vitamine și minerale de care organismul are nevoie. În orice moment al anului, oferim produse sezoniere în magazinele noastre pentru a asigura o dietă variată și de calitate pentru întreaga familie. Pentru a asigura prospețimea și calitatea legumelor și fructelor, acestea sunt verificate la livrarea în depozitele noastre, înainte de a ajunge la magazin, prin inspecții vizuale efectuate de specialiști instruiți periodic. Odată ajunse în magazinele PENNY, legumele şi fructele sunt inspectate în timpul zilei la fiecare 2 ore pentru a ne asigura ca avem la raft doar produse proaspete și sănătoase. Respectarea cerințelor privind conținutul de reziduuri de pesticide și de contaminanți este în atenția noastră prin efectuarea de analize periodice la institute independente, specializate și acreditate. Suntem în permanentă comunicare cu furnizorii noștri și colaborăm cu aceștia pentru oferirea unui număr cât mai mare de produse provenite din culturi certificate conform unor standarde specifice de management al calității pentru fructe și legume. Dorim astfel să ne asigurăm că sunt respectate cerințe pentru trasabilitatea produselor, standardele de igienă și siguranță alimentară, reducerea utilizării produselor fitosanitare. În 2022 am implementat un proiect nou: Controale de calitate timpurii la furnizori. Pentru o producție cu o trasabilitate de calitate ridicată am standardizat atât producția locală cât și pe cea de import cu certificate Global Gap. Lucrăm cu producătorii sezonieri din România pe bază de plan de sezon și încercăm să avem producători locali, din apropierea centrelor noastre logistice. Programul de reducere a riscului de identificare a pesticidelor pentru fructele și legumele comercializate a început în septembrie 2022. Facem verificări permanente prin analize efectuate de un laborator extern. Opt depășiri ale nivelului de pesticide în perioada ianuarie-mai 2022 s-au tradus prin rechemări la nivel național, situație redusă la 0 după implementarea programului. Am dezvoltat programe cu producătorii în care cunoaștem hibrizii de semințe folosiți precum și perioadele de recoltare. Standardizăm utilizarea baxuri IFCO pentru a reduce cantitatea de deșeuri puse pe piață precum și pentru a reduce amprenta de carbon. Mai multe detalii la capitolul Energie, Climă și Resurse, pagina 157. GUVERNANȚĂ CORPORATIVĂ ȘI AFACERE SORTIMENT SUSTENABIL ENERGIE, CLIMĂ ȘI RESURSE ANGAJAȚI ȘI SOCIETATE ASIGURAREA RAPORTULUI INDEX GRI & SASB

RkJQdWJsaXNoZXIy MTk3NjE0OQ==